Germanii își anulează vacanțele în Grecia. Românii nu se lasă impresionați de criză și cumpără în continuare bilete
Pe fondul problemelor financiare ale Greciei, care ar putea ieși din zona euro, germanii își anulează rezervările pentru vacanțe în această țară însă românii nu se lasă impresionați și cumpără în continuare bilete, unele hoteluri din insule fiind deja în totalitate ocupate, relatează Ziarul Financiar, care citează reprezentanți ai agențiilor de turism autohtone.
Astfel, Grecia rămâne cea mai solicitată destinație de vacanță, după Antalya, spun reprezentanții Happy Tour. Există hoteluri în Santorini care sunt deja în topul vânzărilor.
Românii nu se mai sperie, ei s-au învățat deja cu ideea că Grecia se află în criză, a spus Alin Burcea, proprietarul agenției Paralela 45. Potrivit acestuia, anul acesta ar putea ajunge peste 2.000 de români în Creta, număr apropiat de cel de anul trecut, iar în Rhodos – aproximativ 1.200 de persoane.
”Nu trebuie să ne comparăm cu nemţii, noi suntem mai aproape de Grecia şi ne-am obişnuit să se tot vorbească de criza din această ţară. În Halkidiki de exemplu românii se simt în siguranţă, dat fiind apropierea de ţara noastră (10 ore cu maşina- n.red). Pentru Atena a scăzut cererea, asta de când cu protestele care au fost aici”, a precizat Alin Burcea, pentru sursa citată.
Christian Tours, o altă agenție de turism, se așteaptă să trimită peste 60.000 de români în Grecia, adiocă aceeași cifră ca anul trecut, pe fondul creșterii numărului de zboruri charter.
Datele din piață indică faptul că, anual, în Grecia merg în vacanță între 300.000 și 400.000 de români, aceasta fiind țara aleasă pentru vacanțe de cei mai mulți români, alături de Turcia și Bulgaria.