Gică Hagi: ”Sunt șocat! Cum să-l bagi pe Gică Popescu la pușcărie?”

Publicat: 07 03. 2014, 13:24
Foto: fcsteaua.ro

Liderul Generației de Aur, Gică Hagi, a vorbit despre condamnarea la închisoare a cumnatului său, Gică Popescu pentru evaziune fiscală și spălare de bani, potrivit Libertatea.

”Sunt şocat! Cum să-l bagi pe Gică Popescu la puşcărie?”, a afirmat Hagi.

Întrebat dacă este de părere că decizia magistraților a fost una corectă, fostul fotbalist a spus că preferă să nu comenteze.

”Nu vreau să comentez decizia justiţiei. Ce rost ar avea? Până la urmă nu asta contează… Eu nu pot să cred nici acum, când vorbim noi, că el se află la închisoare. Pur şi simplu sunt şocat, nu-mi revin. Aşa trăiesc eu de când am auzit această veste cumplită”, a precizat el.

Hagi consideră că grațierea lui Popescu ar fi o demonstrație de respect față de fostul căpitan al naționalei de fotbal.

”Credeţi că merită puţin respect Gică Popescu? Măcar puţin respect? Eu zic că da”, a comentat Gică Hagi.