Președintele Ligii Profesionale de Fotbal, Gino Iorgulescu, susține că noua regulă privind lista de 25 de jucători a fost aprobată pentru a elimina „portițele” din regulament. Oficialul a respins acuzațiile și afirmă că măsura servește interesului general al fotbalului românesc.
Într-un comunicat transmis de către LPF, Gino Iorgulescu a explicat motivele pentru care s-a luat decizia schimbării dispozițiilor ROAF referitoare la posibilitatea completării listei de 25 de jucători după începerea campionatului.
„Am profitat de valul de dezbatere publică generat de patronul FCSB, dl. George Becali, pentru a corecta o problemă juridică existentă de mai mult timp, care a permis apariția unor artificii menite să ocolească dispoziția regulamentară”, a precizat Iorgulescu, în comunicat.
Potrivit acestuia, scopul principal al modificării a fost eliminarea zonei „gri” din regulament, dar și garantarea transparenței pentru toate cluburile, indiferent de nume, palmares sau poziția pe care o au în clasament.
Oficialul a dat exemplul unei situații petrecute în toamna anului trecut, când Rapid a beneficiat de un „artificiu juridic” în cazul jucătorului Jakub Homada.
„Spre deosebire de dl. Becali, dl. Șucu nu a solicitat atunci intervenția LPF. A preferat să utilizeze manopera juridică oferită de rezilierea contractului cu acordul părților și încheierea unui nou contract. În baza acestui artificiu, jucătorului i-a fost atribuită pretinsa calitate de jucător nou legitimat, deși anterior se afla deja sub contract cu clubul”, a explicat Iorgulescu.
„Îl rog public pe dl. Șucu ca, înainte de a mă ataca, să verifice în interiorul clubului dacă nu a beneficiat, la rândul său, de practici pe care acum le-am eliminat”, conform aceleiași surse.
Iorgulescu a subliniat că modificarea nu avantajează și nu dezavantajează niciun club, ci asigură doar un cadru mai clar pentru toți membrii ligii.
„Nu putem vorbi despre moralitate și transparență atâta timp cât acceptăm și folosim portițe regulamentare atunci când ne sunt convenabile și, în același timp, clamăm lipsa de transparență tocmai când încercăm să devenim transparenți, clari și limpezi”, se arată în comunicat.