Grav accident rutier în Harghita: Trei persoane și-au pierdut viața
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Gheorgheni din Harghita, trei persoane pierzându-și viața.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, un tânăr de 32 de ani, la volanul unui autoturism, a intrat în depășirea unei alte mașini, aflată în trafic, și pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un copac, citează Agerpres.
În urma impactului violent, au murit şoferul vehiculului, un prieten al acestuia, de 25 de ani şi o femeie în vârstă de 36 ani, din localitatea Joseni, cunoştinţă a celor doi.
Medicii de la ambulanţă, ajunşi la faţa locului, nu au mai putut face nimic, cei trei fiind găsiţi decedaţi.