Groapa care i-a adus sfârșitului polițistului de 28 de ani a fost acoperită cu nisip miercuri seara
Poliţistul care a murit în misiune după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă are o poveste tristă, informează B1 TV. Bogdan Cosmin Gigina a vrut să facă o carieră în poliție, avându-l ca exemplu pe tatăl său, care lucrează tot în cadrul M.A.I. de 40 de ani.
Bogdan şi-a iubit atât de mult meseria încât a făcut sacrificii mari pentru a avea o carieră în domeniu. A intrat în Poliţie la vârsta de 19 ani şi pentru a fi avansat a slăbit 30 de kilograme.
Între timp, legiştii au anunţat cauza oficială a decesului: politraumatism cerebral sever.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au deschis dosar penal IN REM, fără a nominaliza, aşadar, persoane, pentru ucidere din culpă, iar în acest caz sunt audiaţi colegi ai agentului şi martori.
Groapa care i-a adus sfârşitul poliţistului a fost acoperită. La nici 24 de ore de la producerea accidentului, muncitorii s-au prezentat pe strada Știrbei Vodă cu o mare cantitate de nisip.
Altfel, poliţistul a fost avansat în grad, la propunerea ministrului afacerilor interne, Gabriel Oprea. Ministerul a anunţat, de altfel, că va suporta toate cheltuielile de înmormântare.