Guvernul a decis prelungirea certificatelor digitale de vaccinare COVID-19 până pe 30 iunie 2023
În cursul zilei de miercuri, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care să prelungească valabilitatea certificatelor verzi digitale de vaccinare COVID-19.
Astfel, toate certificatele deja eliberate, precum și cele care urmează să fie eliberate, vor fi valabile încă jumătate de an, până la 30 iunie 2023, potrivit g4media.ro.
Certificatele Covid de vaccinare, valabile până pe 30 iunie 2023
Guvernul a decis așadar să prelungească cu 6 luni perioada de valabilitate a certificatelor digitale care atestă imunizarea cu un ser anti-Covid.
Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanţa modifică art. 1 alin. (12) din OUG 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, se mai arată potrivit sursei citate.
Astfel, actul normativ care a fost aprobat la propunerea Ministerului Sănătăţii prevede ca termenul de valabilitate al certificatelor digitale să fie prelungit și după data de 31 decembrie 2022, încă 6 luni, până la data de 30 iunie 2023, conform regulamentului european.