Guvernul a prelungit termenul de depunere a cererilor pentru tichetele educaționale în valoare de 500 de lei. Cine sunt beneficiarii

Publicat: 20 10. 2023, 23:38
Foto: Pixabay

Termenul de depunere a cererilor pentru tichetele educaționale a fost prelungit până pe 26 noiembrie. Valoarea acestora este de 500 de lei. Cu ele, părinții pot cumpăra rechizite și haine școlare pentru copii.

Tichete de 500 de lei pentru achiziționarea de rechizite școlare

„S-a aprobat prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru tichete educaţionale până pe 26 noiembrie, așa încât să fie timp pentru ca toţi părinţii să poată depune cererile. (…)

E vorba despre acea primă de 500 lei per copil pentru achiziţionarea de rechizite sau alte materiale ce vor ajuta copiii să-şi continue procesul educaţional în condiţii cât mai bune”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul ședinței de guvern de vineri.

Guvernul a adoptat recent un program prin care, în următorii patru ani, circa 410.000 de preșcolari și școlari din medii defavorizate vor beneficia de bani pentru cumpărarea de rechizite și haine. Banii, 120 de milioane de euro în total, vin din fonduri europene.

Cine poate beneficia de tichetele educaționale

Programul e destinat preșcolarilor care provin din familii cu venitul mediu pe membru de familie de maxim 633 de lei și școlarilor de primară și gimnaziu din familii în care venitul lunar pe membru e maxim 1.500 de lei.