HALUCINANT: Școală INUNDATĂ după ce s-au făcut probe la calorifere! (FOTO)
Mai multe săli de clasă de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” din Focşani au fost inundate în acest weekend, după ce caloriferele au cedat. Întâmplarea a avut loc după ce ENET a dat drumul la apă caldă în oraş, fiind încărcate şi instalaţiile, în vederea verificării stării acestora, scrie Adevărul.
Din fericire, în weekend elevii nu sunt la cursuri. Din nefericire, în weekend nici paznici nu sunt. Apa a curs în neștire până duminică, când un profesor a trecut pe la școală pentru o activitate extracuriculară.Când a văzut cascada de pe hol a dat alarma.
Luni, cursurile, acolo unde sălile au fost inundate, au fost ţinute în biblioteca şi în sala de sport a liceului.
„Concret, acum sunt trei clase afectate, dar apa s-a scurs şi infiltrat prin plafoane, au fost inundate şi clasele de la parter. Nu am suspendat cursurile, am transformat sala de sport şi biblioteca în săli de curs. Vedem când se usucă exact cât de mari sunt pagubele, atunci o să refacem clasele inundate”, a mai declarat directorul liceului Ioana Constantinescu, potrivit News.ro.
Directorul Enet Focşani, Manole Merchea, a declarat luni că nu se simte responsabil de situaţia creată la Liceul de Arte din Focşani.
Primăria Focşani a anunţat că va sprijini instituţia de învăţământ pentru a efectua reparaţiile necesare, în regim de urgenţă. Din cauza temperaturilor scăzute din această perioadă, pereţii se vor usca însă foarte greu.