Haos la metrou. Sute de călători, blocați pe peroane din cauza unei defecțiuni (FOTO)

Publicat: 07 08. 2020, 09:04

Este haos la metroul bucureştean. Din cauza unei defecţiuni transportul subteran din Capitală a rămas blocat.

Defecțiune la metrou vineri dimineață: Sute de călători, blocați în stații

Trenul care trebuia să meargă spre Pipera este blocat pe linie la stația Piața Unirii și în acest moment se circulă în sistem pendulă, adică un tren merge spre stația Universitate, iar celălalt se întoarce către stația Constantin Brâncoveanu.

Astfel, la Piața Unirii, stația care face legătura între două magistrale, se circulă la un interval de zece minute.

Reprezentanții Metrorex nu au putut să dea o estimare exactă a timpului în care va fi reparată defecțiunea.

Aglomerație în stațiile de metrou

În aceste condiții, în care stațiile devin foarte aglomerate, măsura păstrării distanței fizice între călători, în contextul epidemiei de coronavirus, nu mai poate fi respectată. Amintim că, începând din data de 15 mai, atunci când România a trecut de la starea de urgență, la starea de alertă, autoritățile au impus obligativitatea purtării măștilor de protecție în mijloacele de transport în comun, în spațiile publice închise și la locul de muncă.