Horia Constantinescu, despre acuzația că ANPC interzice magiunul de prune: „O bazaconie”. Ce s-a întâmplat de fapt (VIDEO)
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) este acuzată că interzice magiunul de prune, după ce mai multe produse au fost retrase din magazine. Horia Constantinescu, președintele ANPC, a explicat pentru B1 TV ce s-a întâmplat de fapt și de ce acuzația este o „bazaconie”.
Cum a răspuns Constantinescu acuzației că ANPC interzice magiunul de prune
„Am primit o sesizare de la titularii mărcii Magiun de Topoloveni legate de tot ce înseamnă produse similare aflate la comercializare, am demarat o cercetare, dar cu siguranță ea trebuia să vizeze toate produsele aflate la comercializare, inclusiv a celor ce ne-au trimis sesizarea.
Unele dintre produse au fost retrase pentru că nu respectă exigențele unui Ordin emis undeva în 2014 – 852 – cel care stabilește clar cum trebuie alcăuit un astfel de magiun. Nerespectând condițiile acestui Ordin, unele dintre produse au fost retrase de la raft. (…)
Atât timp cât Ordinul spune că magiunul nu conține zahăr, noi considerăm că afirmația de pe etichetă „magiunul acesta nu conține zahăr” are caracter pleonatisc, contravine Regulamentului european 1169, motiv pentru care am cerut producătorului să remedieze eticheta.
De aici până la bazaconia că Autoritatea noastră retrage de pe piață magiunul de prune e o distanță extrem de mare.
Cele care nu sunt fabricate din prune proaspete cu siguranță au fost retrase și am dispus reetichetarea acestora cu orice alt nume decât ”magiun””, a explicat Horia Constantinescu, președintele ANPC, pentru B1 TV.