Horodniceanu: DIICOT a pus sechestre anul trecut în valoare de 900 de milioane de euro, cea mai mare parte fiind în dosarul "Rompetrol"
În 2016, DIICOT a pus sechestre pe bunuri în valoare de 900 de milioane de euro, cea mai mare parte fiind în dosarul ”Rompetrol”, a declarat procurorul-șef Daniel Horodniceanu.
“Vreau să fac o precizare de la început, deoarece am fost acuzaţi de lipsă de transparenţă. Având în vedere că anul trecut am fost acuzaţi de festivism, am preferat anul acesta să avem o dezbatere cu uşile închise”, a afirmat Horodniceanu, citat de news.ro.
Acesta a precizat că cifrele de bilanț pentru anul trecut sunt în general pozitive și că DIICOT s-a concentrat mai mult pe anchete penale în cauze de constituire sau aderare la grup infracţional organizat, aici înregistrându-se o creștere la rechizitorii de 200%.
Horodniceanu a mai declarat că, în 2016, au fost pronunțate decizii de achitare în doar 1,7% dintre dosarele DIICOT, o scădere cu circa 45% față de anul trecut.
Tot la prezentarea bilanțului pe 2016, șeful DIICOT a mai susținut că procurorii s-au concentrat şi pe ceea ce înseamnă urmărirea, identificarea şi sechestrarea bunurilor reprezentând produsul infracţiunii. Acesta a precizat, însă, că demersul lor a fost îngreunat de lipsa unei divizii de investigatori financiari care să ajute în acest sens.
“Am pus sechestre pe bunuri anul trecut în valoare de 900 de milioane de euro. Este adevărat că cea mai mare parte a fost constituită într-un singur dosar, în dosarul Rompetrol”, a mai declarat Daniel Horodniceanu, citat de news.ro.