Hunedoara: Președintele unei secții de vot a pierdut ștampila de control. Votarea a început cu întârziere
Președintele unei secții de votare din localitatea Bucurescii Bradului, Hunedoara, a pierdut ștampila de control a secției, astfel că urnele au fost deschise cu o întârziere de o oră și 25 minute, potrivit Biroului Electoral Județean Hunedoara, citat de HotNews.
„Pentru secția numărul 320 s-a dispus confecționarea unei noi ștampile de control. După ce ștampila a fost confecționată și transportată la secția de votare, procesul de votare a început la ora 08:25”, a anunțat BEJ.
De asemenea, în cauză vor fi efectuate cercetări pentru a se afla împrejurările în care a avut loc acest incident, deoarece președintele secției de votare nu avea dreptul să scoată ștampila de control din incinta secției.