Ialomiţa: Primarul oraşului Țăndărei, arestat preventiv pentru abuz în serviciu și fals intelectual

Publicat: 18 09. 2014, 21:06
Foto: independentonline.ro

Primarul orașului Țăndărei, George Cristian Roman, a fost arestat preventiv, joi seară, sub acuzațiile de abuz în serviciu și fals intelectual.

El este anchetat într-un dosar în care sunt cercetați și șeful Biroului Achiziții din primărie și reprezentanții mai multor firme care au contracte cu această instituție.

George Cristian Roman fusese reținut miercuri seară, în urma unor percheziții care au vizat și sediul Primăriei Țăndărei, el fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu contracte derulate de Primăria Ţăndărei, în acest dosar fiind stabilit un prejudiciu de 400.000 de lei, informează Mediafax.

Potrivit procurorilor, primarul şi şeful Biroului de achiziţii publice din Primăria Ţăndărei, Costică Ionescu, sunt suspectaţi că şi-ar fi exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia derulării unor contracte de proiectate şi executare lucrări la drumuri.

Astfel, primarul şi şeful Biroului de achiziţii ar fi încheiat contracte pentru executarea acestor lucrări fără a respecta normele legale în domeniul achiziţiilor publice şi ar fi făcut plăţi din bugetul public pentru lucrări care în realitate nu au fost făcute.

Pentru a da o aparenţă de legalitate acestor contracte şi pentru a ascunde faptele, cei doi au întocmit, ulterior, mai multe documente în fals.

Cristian George Roman, care a fost viceprimar în mandatul 2008-2012, a fost ales primar în anul 2012 sub sigla Uniunii Social Liberale (USL), el fiind membru PSD.

De altfel, el conduce organizaţia municipală a PSD şi este vicepreşedinte al PSD Ialomiţa, făcând totodată parte din Consiliul Naţional al PSD.