Ialomița: Un elev a căzut de la etajul doi al unei şcoli, după ce a încercat să treacă dintr-o clasă în alta prin exteriorul clădirii
Un elev în vârstă de 17 ani din Slobozia a ajuns la spital după ce a căzut de la etajul doi al şcolii unde învaţă.
Potrivit Agerpres, într-una din pauze, băiatul a încercat să treacă dintr-o sală de curs în alta prin exteriorul clădirii, pe o bordură aflată la înălţime. El s-a dezechilibrat și a căzut.
Tânărul a fost transportat la Spitalul din Slobozia unde i s-au acordat îngrijire medicală de urgență, iar ulterior a fost transferat la un spital din Capitală.
Poliţiştia efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii incidentului.