Iași: Un profesor universitar a murit după ce a fost lăsat să aștepte șapte ore pe holurile spitalului
Un alt caz care ridică semne de întrebare legate de modul în care sunt trataţi pacienţii în spitalele din România este cel al morţii unui profesor universitar din Iaşi. După ce a a fost diagnosticat de medicul de gardă al Spitalului Parhon, pacientul a fost lăsat să aştepte pe holurile unităţii de primi urgenţe timp de şapte ore, fără a primi tratamentul care i-ar fi putut salva viaţa. Ulterior acesta a fost transferat la spitalul Sf. Spiridon din lipsă de locuri, unitate unde profesorul universitar de 55 de ani a intrat în comă, iar apoi a murit, informează B1 TV:
Familia profesorului Universitar Tiberiu Brăileanu acuză medicii de la spitalul Parhon din Iaşi că sunt responsabili de moartea bărbatului. Abia în a treia zi de anchetă a ieşit la iveală ce s-a întâmplat exact cu dascălul din momentul în care a ajuns la spitalul Parhon.
La aproximativ două dimineaţa, Tiberiu Brăileanu a intrat în unitatea de primiri urgenţe unde a fost preluat de medicul de gardă Ana Maria Năstase. I s-a făcut o electrocardiogramă, iar apoi i s-au recoltate probe de sânge. Până la 5.40, pacientul a fost lăsat să aştepte, moment în care i s-a luat din nou sânge şi a fost consultat de doi specialişti cardiologi. Într-un final aceştia au luat decizia de a-l transfera la spitalul Sf. Spiridon pentru că nu ar fi avut loc pentru a-l interna. Mai grav este că medicul de gardă i-ar fi pus diagnosticul de embolism pulmonar cauzat de un cheag de sânge, însă fără a îi administra vreun tratament, deşi acesta era esenţial şi cel mai probabil i-ar fi salvat viaţa.
„Pacientul a ajuns în dimineaţa zilei de marţi în unitatea primiri urgenţă a spitalulu i Sf. Spiridon cu ambulanţa, într-o stare gravă, diagnosticat cu tromboembolism pulmonar. A instalat la câteva minute stop cardio-respirator care a fost resuscitat cu multe e forturi şi s-a decis internarea în clinica de cardiologie”, a declarat un reprezentant al instituțiai medicale.
Din păcate, profesorul universitar a intrat în comună, iar patru zile mai târziu a murit.
Managerul Spitalului Parhon a decis să o suspende din funcţie pe medicul Ana Maria Năstase care s-a ocupat de acest caz.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică s-a autosesizat şi va primi rapoartele celor două anchete care sunt efectuate la Spitalele Parhon şi Sf. Spiridon.