ÎCCJ se va pronunţa definitiv în cazul "Valiza": Gigi Becali ar putea primi o nouă condamnare
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) se vor pronunța definitiv, marți, în dosarul „Valiza”, în care finanțatorul Stelei, Gigi Becali, este acuzat de dare de mită, potrivit Mediafax.
Completul de cinci judecători de la ÎCCJ va judeca recursul înaintat de procurori, după ce aceiași magistrați au decis, în urmă cu un an, achitarea tuturor celor implicați în acest dosar.
Procurorii DNA au cerut condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de închisoare cu executare, a Alinei Ciul, la doi ani cu executare, iar a lui Victor Piţurcă, Teia Sponte şi Radu Marino, la câte doi ani cu suspendare.
Patronul Stelei a fost trimis în judecată în cazul „Valiza” în decembrie 2008, fiind acuzat că a încercat să-i mituiască pe fotbaliștii echipei Gloria Bistrița pentru a obține un rezultat favorabil echipei sale.
Atunci, Gigi Becali i-a urmărit pe sportivi cu o valiză în care se aflau 1,7 milioane de euro și le-a cerut acestora să accepte banii sub formă de premiere, pentru a câștiga partida cu CFR Cluj.
Ulterior, Gigi Becali a susținut că banii din valiză erau destinați achiziționării unui teren din Cluj.
Omul de afaceri se află deja în închisoare după condamnarea cu suspendare primită în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, decizie care a dus la executarea unei alte pedepse primite în dosarul sechestrărilor.