Ilfov: Traficul este oprit pe DN1 A, în Buftea, după un accident rutier între un autoturism și un camion
Traficul este oprit pe DN1 A, în localitatea Buftea, sensul de mers spre Mogoșoaia, după impactul dintre un autoturism și un camion.
În urma accidentului a rezultat o victimă, ce primește îngrijiri medicale la fața locului.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1A, la kilometrul 17+500 de metri, în localitatea Buftea, județul Ilfov, pe sensul de mers Mogoșoaia – Buftea, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și un vehicul de 7,5 tone.
În urma impactului a rezultat o victimă, asupra căreia se acordă îngrijiri medicale la fața locului. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers”, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Știre în curs de actualizare