Ilie Ciocan, cel mai longeviv veteran de război din lume. El urmează să împlinească 112 ani

Publicat: 29 04. 2025, 21:11
Sursa foto: Ministerul Apărării Naționale/Facebook

Cel mai longeviv veteran de război din lume este român. Numele lui este Ilie Ciocan, iar peste o lună va serba 112 ani de viață, conform Știrile ProTv.

Cetățean de onoare

Ilie Ciocan a fost propus să devină cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război.

„Astăzi, de Ziua Veteranilor de Război, îi sărbătorim, dar în acelaşi timp ne amintim cu recunoştinţă de vâlcenii care ne-au învăţat lecţia patriotismului şi au luptat cu dragoste de ţară pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Mondial”, a transmis preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, în deschiderea şedinţei forului judeţean, marți.

„Sunt convins că ştiţi, dar lumea toată trebuie să afle că, pe lângă reperele despre care eu şi dumneavoastră vorbim mereu – Vâlcea, cel mai frumos judeţ al României, care a dat ţării imnul naţional, steagul, fiind şi judeţ de cruce, pentru că aici se odihnesc sfinţi ai creştinismului, noi am dat şi stiloul şi cartea – ne mândrim şi îi mulţumim lui Dumnezeu că îl ţine în viaţă pe cel mai în vârstă veteran de război din lume şi cel mai vârstnic bărbat din Europa. Este vorba de locotenentul în retrage Ilie Ciocan, care va împlini peste o lună, pe 28 mai, venerabila vârstă de 112 ani”, a adăugat el.

Pe lângă acest titlu, președintele CJ Vâlcea a propus ca, luna viitoare, veteranului să i se acorde și un premiu de 15.000 de lei.

„Este un gest simbolic pe care vi-l propun să-l facem. Cel mai important este că vă propun, urmând procedura, să-i decernăm titlul de cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea”, a adăugat Rădulescu.

Ilie Ciocan a fost încorporat în Regimentul 6 Artilerie Piteşti, la 22 de ani. În 1941, a plecat pe front. A ajuns până la Odessa, la Cotul Donului, dar şi în Ungaria şi Cehoslovacia.