"Îmi angajezi copilul de 7 ani, îți dau terenul!" Situație INCREDIBILĂ la CE Oltenia
Funcţionarea carierelor Complexului Energetic Oltenia depinde, printre altele, şi de exproprieri iar acestea nu se realizează fără acceptul proprietarilor din zonele miniere.
În aces sens, CE Oltenia are obligaţia să compenseze proprietarii care urmează să fie expropriaţi, făcând angajări şi cumpărându-le terenurile, casele, la preţuri echitabile.
Managerul Complexului, Sorin Boza, spune că nu i se pare corect să fie negociate angajări pentru că oamenii nu sunt calificați, iar de multe ori se lovește de situații de-a dreptul bizare.
„Am văzut un contract de acum doi ani, în care au scris acolo că o să vândă terenul numai dacă copilul lor, care are 7 ani, va fi angajat la CEO când va avea 18 ani. Am ajuns să negociem viitorul acelui copil? Poate se va face doctor și noi o să-l obligăm să vină la noi să dea la lopată, că așa e contractul. Vă dați seama că nu s-a semnat”, a povestit Boza, potrivit Pandarul.
Acesta a mai dat și alte exemple de angajări fără rost făcute la CEO: “Am angajat 30-40 de oameni, aș fi vrut să angajez 30-40 de specialiști de care avem nevoie, să angajăm tineri. A venit cineva la 57 de ani, să îl pun economist, că altfel nu-mi dă terenul”