Imobilele confiscate vor putea fi valorificate de instituțiile publice odată cu adoptarea unui prim act normativ
Înainte de ședința de Guvern de miercuri, premierul Victor Ponta a anunțat că instituția va adopta un prim act normativ care vizează la bunurile confiscate, potrivit Mediafax.
Astfel, până la finalul acestei luni va fi înființată pe baza unui proiect de lege Agenția Națională de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate. Aceasta s-ar putea ocupa, conform proiectul inițial de înființare, de imobilele confiscate care ar urma să fie transformate în unități medicale, de învățământ sau sedii ale unor instituții publice.
„Înțeleg că Justiția și Finanțele v-ați înțeles și bunurile confiscate să fie valorificate fie intrând în proprietatea instituțiilor publice, fie, dacă nu există niciun fel de instituție publică care să poată să folosească acele bunuri, să treceți la partea de valorificare, care categoric presupune mai mult timp”, s-a adresat Ponta miniștrilor la începutul ședinței.