Implantare de inimă semi-artificială unui pacient de la Institutul C.C Iliescu

Publicat: 28 11. 2015, 16:02
Foto: radiocraiova.ro

Un bărbat grav bolnav a primit o inimă artificială, care se poate încărca la priză sau în maşină, informează B1TV.

 Dispozitivul, în valoare de 80.000 de euro, preia toate funcţiile cordului şi poate funcţiona şi cu baterii 24 ore. Bărbatul are 65 de ani, iar în 2006 a fost diagnosticat cu insuficienţă cardiacă.

Medicul Vlad iliescu a declarat că supraviețuirae prin acest dispozitiv este de 7-9 ani, față de tehnica veche în care supraviețuirea la cinci ani este de aproximativ 20%.

„Este o medicină de vârf și asta este o dovadă că și în România se practică o astfel de medicină. Toate aceste proceduri au fost posibile pentru că la nivel decizional s-a înțeles că este necesară finanțarea lor pentru că pacientul român trebuie să poată beneficia de toate opțiunile care există în specialitatea respectivă”, a spus Vlad Iliescu, conform Digi24.

Medicul a mai spus că există trei programe decontate de CNAS noi, programul de valve trans-cateter — care constă în faptul că valva nu se mai pune prin operație deschisă ci printr-un acces, fie printr-un vas, fie prin inimă.

„Această procedură de utilizare a valvelor trans-cateter este o procedură de excepție care se aplică doar la bolnavii care sunt prea gravi pentru a putea fi operați prin intervenție clasică. Acestea sunt indicațiile în toate ghidurile internaționale. De la o procedură izolată care se făcea la unul sau doi pacienți pe an a ajuns un program. Noi am făcut trei-patru bolnavi. În urmă cu o lună și ceva am mai făcut încă trei. Există această posibilitate pentru pacientul român. Sigur că există o listă de așteptare. Trebuie să înțeleagă lumea că o listă de așteptare, există și în Anglia și în alte țări, absolut peste tot în lume”, a afirmat medicul.

Operaţia s-a făcut la Institutul CC Iliescu din Capitală. Pacientul a declarat că se simte bine. Acesta este al doilea român care a primit o inimă artificială. Prima intervenţie de acest fel s-a făcut la începutul anului, la Târgu Mureş, tot la un bărbat.