Traficul dintr-un oraș din România va fi monitorizat cu ajutorul unui sistem inteligent, la fel ca în cele mai mari capitale ale lumii.
Este vorba despre intersecțiile din municipiul Buzău, care vor fi gestionate de un sistem inteligent de monitorizare al traficului. Acestea vor putea prelungi sau reduce timpii de semaforizare în funcție de aglomerație, va putea oferi sprijin în caz de urgenţă autospecialelor de poliţie, pompieri sau ambulanţă şi va putea surprinde şoferii care încalcă regulile de circulaţie.
Informațiile reale legate de valorile de trafic vor fi transmise prin intermediul unor senzori montați în suprafața carosabilă, relatează Agerpres.
Sistemul întâlnit în cele mai mari capitale ale lumii va putea gestiona traficul în timp real, acordând în cazul aglomerațiilor un timp îndelungat culorii verde la semafor.
„Sistemul are inteligenţa necesară astfel încât să decidă că în momentul acesta pe o direcţie trebuie să acorde câteva secunde în plus astfel încât să facă coada să se scurgă mai repede.
Sistemul a fost implementat în oraşe precum Doha, în Qatar, cu prilejul Campionatului Mondial de Fotbal. Este folosit la Roma, Helsinki, în România dar nu cu tehnologia de astăzi.
Este cel mai modern din ţară. Sunt instalaţi în jur de 40 de senzori, în jur de 160 de bucle inductive, 500 de semafoare în 24 de intersecţii”, a declarat a declarat directorul companiei care a implementat sistemul de monitorizare al traficului, Liviu Stăniloiu.
Deși sistemul ales pentru a monitoriza intersecțiile este autonom, un centru de control cu servere va deține toate imaginile din teren preluate de pe camerele de supraveghere, iar controlorii de trafic se vor putea deplasa la fața locului pentru a interveni în cazul unor defecțiuni.
„În oraş există camere care identifică numărul de înmatriculare şi care transmit din intersecţiile respective numărul de înmatriculare către centrul de control.
Orice maşină care trece pe roşu, se cunoaşte că numărul dar nu are nicio informaţie despre proprietarul autoturismului. Utilitatea este dublă, în momentul în care se va întâmpla un accident, Poliţia care va fi în centrul de control va avea informaţii clare
Sunt camere video, 40 de camere CCTV. Funcţia din centrul de control nu este ca cineva să vadă că o persoană a trecut pe roşu, aceea este funcţia poliţistului care va fi în centrul de control şi va lua deciziile legale. Poliţia va fi aici…”, a mai declarat Liviu Stăniloiu.