Suntem în cea de-a șasea lună a anului 2025, iar cazurile de femicid sunt în creștere. O femeie, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Voiozi, județul Bihor, a fost snopită în bătaie, după care ucisă de partenerul ei, un bărbat, cu vârsta de 50 de ani.
Mai exact, victima ar fi fost sufocată cu „un material moale”, potrivit Bihoreanul. Evenimentul șocant a fost raportat autorităților miercuri, însă se pare că uciderea femeii ar fi avut loc în noaptea de 8 spre 9 iulie.
Criminalul a fost reținut miercuri și, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor acesta ar fi lovit-o pe femeie, în repetate rânduri, cu mai multe „corpuri dure”.
„Inculpatul O.R.D. i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu corpuri dure şi a lovit-o pe aceasta de corpuri dure, i-a comprimat regiunea facială cu un material moale, cauzându-i acesteia decesul prin obstrucţionarea orificiilor nazale şi bucale şi ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie meningee şi ventriculară”, se arată în comunicatul menționat.
Cei doi parteneri s-ar fi certat și, neputându-și controla nervii, bărbatul i-a luat viața femeii. Autorul crimei a fost reținut pentru omor, iar ancheta este derulată de procurori, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale din Poliţia Bihor.
Incidentul tragic a avut loc la mai puțin de o zi distanță de crima terifiantă din Mureș. Criminalul din Mureș și-a omorât fosta iubită, după care a incendiat-o, chiar în casa mamei ei. Bărbatul nu se afla la prima abatere. În trecut, ar mai fi incendiat casa mamei victimei, însă la acel moment, nu se aflau persoane în casă.
Deși era emis un ordin de protecție, tânăra de 23 de ani nu a reușit să scape din ghearele morții.