Încă un spital COVID-19 pe litoral. Spitalul Municipal Mangalia va trata pacienţii asimptomatici şi cazurile uşoare de infectare cu SARS-CoV-2

Publicat: 29 07. 2020, 18:16
Foto: Hepta

Spitalul Municipal Mangalia va fi inclus în lista unităților sanitare de linia a II-a în lupta anti-Covid-19. Cadrele medicale de aici sunt pregătite pentru a prelua pacienții suspecţi sau confirmaţi COVID-19, asimptomatici sau cu simptome ușoare. Măsura este luată în contextul în care, la nivel naţional şi judeţean, cazurile noi de SARS-CoV-2 au explodat, informează miercuri Primăria Mangalia.

Spitalul Municipal Mangalia va trata pacienţii asimptomatici şi cazurile uşoare de infectare cu COVID-19

Spitalul Municipal Mangalia se pregăteşte, în regim de urgenţă, pentru preluarea pacienţilor suspecţi sau confirmaţi COVID-19, fiind inclus în lista spitalelor de linia a II-a, ce tratează cazuri asimptomatice şi uşoare.

Primăria Mangalia transmite că, în prezent, activitatea medicală din cadrul instituţiei sanitare se desfăşoară în condiţii normale şi au loc acţiuni de reorganizare a spaţiilor medicale, personalul medical al Spitalului din Mangalia fiind permanent la datorie pentru tratarea infecţiilor provocate de coronavirus.

„În cadrul spitalului au fost amenajate un spaţiu special pentru triajul pacienţilor, două izolatoare şi se intervine cu promptitudine la orice caz care ar putea pune în pericol sănătatea publică, reprezentanţii unităţii informând opinia publică despre dinamica activităţii medicale din spital, în actualul context, pe măsură ce vor stabili toate detaliile cu forurile medicale superioare”, se mai arată în comunicatul de presă al Primăriei Mangalia.

Amintim că, la Constanţa a fost pregătit, pe Stadionul Portul, încă din primăvara acestui an, şi un Sistem Medical Modular de Izolare şi Tratament (SMMIT) pentru a prelua şi tratarea pacienţilor cu COVID-19.

COVID-19. 1.182 noi infectări și încă 30 decese, în 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni că, în ultimele 24 de ore, au fost depistate cu coronavirus încă 1.182 de persoane, iar 30 pacienți cu COVID-19 au murit. Astfel, bilanțul epidemiei a ajuns la 458.235 de infectări și 2.269 decese. În secțiile de Terapie Intensivă sunt internați în acest moment 377de oameni, un nou record în țara noastră.

Autoritățile mai anunță că 26.446 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.870 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.154.228 de teste Covid-19. Dintre acestea 22.049 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.954 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.095 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 480 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 29 iulie.