Bihor: INCENDIU PUTERNIC la un depozit de deșeuri. Pompierii intervin DE URGENȚĂ, populația a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT din cauza fumului gros (VIDEO)

Publicat: 04 08. 2019, 22:57
Foto: captură Youtube

Un puternic incendiu a izbucnit, duminică, la un depozit de reciclare a deşeurilor din judeţul Bihor.

Depozitul este situat pe DN 79, între localităţile Nojorid şi Leş, iar pentru stingerea incendiului au fost mobilizate la faţa locului 7 maşini de stingere, o autoscară, un echipaj CBRN şi o ambulanţă SMURD, informează news.ro.

Flăcările se întind pe o suprafaţă de aproximativ 350 de metri pătraţi, iar misiunea de stingere este în desfăşurare.

„Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației din localitățile aflate în apropierea incendiului, ISU Bihor a transmis mesaj de avertizare prin Sistemul RO-ALERT”, au anunțat reprezentanții IGSU.

Bihor: INCENDIU PUTERNIC la un depozit de deșeuri. Pompierii interin DE URGENȚĂ, populația a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT din cauza fumului gros