Incendiu la maternitatea din Drobeta Turnu Severin: Trei paciente au fost evacuate

Incendiu la maternitatea din Drobeta Turnu Severin: Trei paciente au fost evacuate
Foto: suceavapenet.ro

Trei paciente ale Maternității din municipiul Drobeta Turnu Severin au fost evacuare, vineri noapte, după ce un incendiu a izbucnit la subsolul unității medicale, potrivit Mediafax.

Focul a izbucnit vineri seară, medicii simțind miros de fum în clădire și alertând imediat autoritățile.

Fumul a cuprins holurile maternității și a ajuns la Terapie Intensivă, de unde trei paciente au fost evacuate și duse într-o altă încăpere.

La fața locului s-a de plasat o echipă de pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți cu trei autospeciale.

Potrivit reprezentanților ISU, incendiul a avut loc la subsolul maternității, într-o cameră unde se aflau materiale inflamabile, deșeuri și cartoane, flăcările fiind stinse în scurt timp.

În momentul izbucnirii incendiului, în secția de nou-născuți erau 25 de bebeluși, care nu au fost afectați de fum.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`