Ministerul de Externe, reacţie după decizia CEDO privind închisorile CIA de pe teritoriul României
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat România în dosarul închisorilor secrete ale CIA, ţara noastră fiind găsită de încălcarea drepturilor unui deţinut din acest centru. (Detalii AICI)
După această decizie, Ministerul de Externe a emis un comunicat în care precizează că vor fi analizate „cu toată seriozitatea la nivelul Guvernului” concluziile judecătorilor CEDO.
Autorităţile naţionale „vor lua măsurile posibile, pe diverse paliere”, pentru a executa hotărârea CEDO, care a condamnat România în cazul presupuselor centre de detenţie secrete ale CIA, adaugă MAE.
„Concluziile Curţii Europene sunt analizate cu toată seriozitatea la nivelul Guvernului şi vor face obiectul unor consultări interinstituţionale pentru o evaluare cuprinzătoare. Aşa cum am arătat şi în observaţiile scrise şi orale în această cauză, autorităţile naţionale au cooperat cu diversele formate internaţionale în care s-a ridicat subiectul, oferind informaţii şi răspunsuri. Rămânem ferm ataşaţi principiului respectării drepturilor omului şi ne reafirmăm convingerea că pedeapsa capitală trebuie abolită la nivel universal, că interdicţia torturii nu trebuie limitată sau ignorată nici în cele mai dificile circumstanţe”, a transmis MAE, la solicitarea Agerpres.
Totodată, MAE a anunţat că Guvernul va colabora cu toate instituţiile interne implicate pentru a identifica şi implementa demersurile necesare acestei executări.
„După rămânerea definitivă a hotărârii CEDO, autorităţile naţionale vor lua măsurile posibile, pe diverse paliere, pentru a executa această hotărâre, iar Guvernul va continua colaborarea strânsă cu toate instituţiile interne implicate pentru a identifica şi implementa demersurile necesare acestei executări”, a susţinut MAE.