Incidente între bodyguarzii lui Gabriel Oprea și jurnaliști, la DNA: Nu am făcut decât să mă supun regulilor de protecție, sunt nevinovat (VIDEO)
UPDATE 11.00 Gabriel Oprea este oficial urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul legat de cumpărarea de către DIPI a unei limuzine Audi A8 pentru protecţia demnitarilor, informează B1 TV.
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a ajuns miercuri dimineață la sediul DNA pentru a da noi declarații în fața procurorilor anticorupție, informează B1 TV.
Oprea a sosit la DNA însoțit de avocatul său, precum și de gărzi de corp. De altfel, la intrarea în sediul instituției s-a produs și un incident, gărzile de corp îmbrâncindu-i pe jurnaliști.
La ieșirea de la DNA Gabriel Oprea a declarat că în cursul anului 2015 au fost identificate amenințări al adresa conducerii MAI. În acest context s-ar fi achiziționat o mașină, pe care Oprea susține că nu ar fi cerut-o.
#DIRECT_ONE_prwkf8#
”În timpul mandatului meu ca vicepremier și ministru de Interne nu s-a achiziționat doar o mașină, ci peste 5.000 de mașini. Tot în anul 2015, sunt documente, se pot verifica, instituțiile abilitate ale statului au identificat amenințări la adresa conducerii ministerului de Interne, s-a lucrat integrat, ministerul de Interne, DIPI, SRI, Direcția Generală de Informații a Armatei. În acest context, DIPI a reînființat o fostă unitate de pază. Printre altele au achiziționat o mașină care este în acest dosar. Nu am cerut această mașină, de altfel și fostul șef al DIPI a recunoscut că nu am cerut așa ceva. Nu am făcut decât să mă supun regulilor de protecție, sunt nevinovat și o să îmi demonstrez nevinovăția”, a declarat Gabriel Oprea.
În acest dosar, Oprea este acuzat că a dispus suplimentarea fondurilor structurii de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism de lux. Mașina a fost apoi folosită de Oprea pentru a se deplasa în coloanele oficiale, susțin procurorii.
Fostul vicepremier este urmărit penal şi într-un alt dosar în care este acuzat de două infracțiuni de abuz în serviciu.
#DIRECT_ONE_qo0mis#