INFP: Două cutremure, înregistrate în zona Vrancea

Publicat: 04 12. 2013, 21:50

Două cutremure s-au produs, miercuri, în zona Vrancea, potrivit Institutului Național de Fizică a Pământului (INFP).

Primul seism, de 2,7 magnitudine, a avut loc la ora 16:00, la o adâncime de 87 kilometri, la o distanță de 34 kilometri de Covasna și 46 kilometri de Târgu Secuiesc.

Cel de al doilea seism a avut o magnitudine de 2,9 și s-a produs la ora 18:20, la o adâcime de 75 kilometri. Cutremurul a avut loc la o distanță de 40 kilometri de Covasna și 46 kilometri de Focșani.