Înlocuitoarea Vioricăi Dăncilă, postare halucinantă pe Facebook: Videoclip cu imagini din comunism, pe ritm de manele (FOTO, VIDEO)
Înlocuitoarea Vioricăi Dăncilă în Parlamentul European a reuşit să se facă remarcată. Gabriela Zoană a postat pe Facebook un clip cu imagini nostalgice, din comunism, pe muzica unor maneliști, informează B1 TV.
Europarlamentarul PSD, Gabriela Zoană, cea care i-a luat locul Vioricăi Dăncilă după ce aceasta a devenit premier, a distribuit pe contul său de Facebook un clip cu zeci de imagini din România comunistă, acompaniate de melodia a trei cântăreți de manele. Gabriela Zoană și-a însoțit postarea cu textul „Amintirile fac parte din viața mea și a ta! Vă doresc o duminică plină de lumină în suflet!”.
În colajul video sunt postate imagini de pe litoralul românesc, dintr-o alimentară comunistă, dar și pasageri stând agățați pe scările autobuzelor arhipline.
La circa o oră după apariția articolului, sfătuită probabil de vreun membru de partid, social-democrata și-a șters postarea.
Gabriela Zoană a intrat în Parlamentul European în acest an, în locul Vioricăi Dăncilă. Ea e membru PSD Argeș și, până să ajungă în PE, a fost director general adjunct la Registrul Comerțului. Din 2010, Gabriela Zoană este doctor în Drept la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
![]()
Foto: facebook.com