Instituția DENUNȚĂTORULUI, golită de conținut: Denunțul înlătură răspunderea penală numai dacă este depus în șase luni de la săvârșirea faptei

Publicat: 18 01. 2017, 17:57
Foto: europarlamentare.eu

O propunere de modificare a Codului Penal ar fi aceea ca denunțătorii să nu mai scape de răspundere penală dacă nu depun denunțul în termen de șase luni de la săvârșirea faptei.

Schimbarea ar putea face aproape imposibilă descoperirea infracțiunilor de luare de mită, potrivit unor specialiști citați de HotNews.ro. Asta pentru că denunțurile se fac de obicei abia după ce persoana vizată de o dare de mită nu mai este într-o poziție de putere. Astfel, dacă nu se va mai putea beneficia de o reducere a pedepsei, nu mai există interesul de a fi denunțat infracțiuni care au fost comise cu ani în urmă, arată sursa citată.

Potrivit unui nou alineat, introdus la articolul 290 al Codului Penal, „(3) Denunțul se depune la organul de urmărire penală competent în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, sub sancțiunea lipsirii acestuia de efectele juridice prevăzute de lege care conduc la înlăturarea răspunderii penale”.

În septembrie 2016, Elena Udrea a avut o inițiativă legislativă similară. Aceasta a propus modificarea Codului Penal astfel încât denunțurile privind fapte de corupție să nu poată fi făcute decât în termen de trei luni de la comiterea faptei. Proiectul acesteia a fost însă clasat pentru că Udrea nu a mai obținut un mandat de parlamentar, iar propunerea nu a fost introdusă pe ordinea de zi.