Institutul Național de Statistică: În România, rata mortalității generale, mai mare decât media UE
Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, a declarat, joi, cu ocazia lansării Anuarului Demografic al României că rata mortalității generale, dar și cea infantilă înregistrează valori mai mari decât media Uniunii Europene, informează Mediafax.
Numărul deceselor în România se menţine constant în ultimii 20 de ani, variind între 240.000 – 260.000 de decese anual, iar numărul de nou-născuți a scăzut semnificativ.
România a înregistrat o rată de decese mult peste rata mortalităţii din Uniunea Europeană, cifrele arată 13 decese la mia de locuitori, faţă de media UE de 10 decese la mia de locuitori.
Președintele INS a declarat că România se află în aceeași situație și în privinţa mortalităţii infantile.
Posibilele explicaţii ar putea fi modelul cultural la nivelul familiei şi factorii economici şi social, a mai precizat Tudorel Andrei.
Începând din 1950, rata de mortalitate a fost în scădere, atingând o valoare minimă de 8,1 decese la mia de locuitori în 1964, după care s-a manifestat o tendinţă de creştere constantă până în 1996, când s-au înregistrat 12,5 decese la mia de locuitori, se arată în Anuarul Demografic al României.