EXCLUSIV // Ambasadorul României în Rusia, despre publicarea listei cu ostașii români dispăruți în Gulagul sovietic: ‘Foarte mulţi urmaşi află acum că înaintaşii lor au ajuns în lagăre pentru prizonieri de război’

EXCLUSIV //Ambasadorul României în Rusia, Vasile Soare, a anunțat în urmă cu câteva săptămâni o premieră istorică. Este vorba despre publicarea unei liste nominale a primilor 10.724 de prizonieri de război români morți între anii 1941-1956 în lagărele NKVD care au existat pe teritoriul Federației Ruse.

Documentul a fost publicat pe site-ul Ambasadei României la Moscova și reprezintă o șansă ca urmașii foştilor prizonieri români de război să afle abia acum, după 75 de ani, unde îşi dorm somnul de veci taţii, bunicii şi străbunicii lor care nu s-au mai întors din război niciodată.

În acest context ambasadorul Vasile Soare a vorbit în exclusivitate într-un interviu pentru B1.ro despre importanța proiectului inițiat de Ambasada României la Moscova.

LISTA NUMELOR CELOR10.724 DE PRIZONIERI DE RĂZBOI POATE FI CONSULTATĂ AICI

Reporter: Ce semnificație are pentru istorie documentarul și lista nominală cu cei peste 10.000 de prizonieri români care au murit în Gulagul sovietic, minuțios cercetate și publicate de Ambasada României în Federația Rusă?

Ambasador Vasile Soare : Documentarul și o primă listă nominală cu 10.724 de prizonieri români de război care au murit în lagăre pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse între 1941-1956, postate la 4 iulie 2019 pe site-ul Ambasadei noastre la Moscova, conţin informații inedite și foarte utile atât pentru istoriografia românească, cât şi pentru publicul larg din România. Putem spune că este o premieră în domeniul comemorativ, extrem de necesară.

După postarea documentarului şi listei nominale, Ambasada a primit foarte multe mesaje de apreciere din partea unor urmași ai militarilor români neîntorși din prizonierat. Fără excepție, aceștia s-au declarat extrem de mulțumiți că, în sfârșit, uneori după ani mulți de căutări şi demersuri instituționale repetate, au aflat cu certitudine destinul tragic al bunicilor/părinților/rudelor decedate în urmă cu 70-80 de ani în lagărele şi spitalele speciale NKVD, ori în batalioanele de muncă sovietice.

Reporter: Cât de important este acest proiect pentru urmașii ostașilor care nu s-au mai întors niciodată în România după cel de-al Doilea Război Mondial?

Ambasador Vasile Soare:Urmașii militarilor români decedaţi în prizonieratul sovietic constată că, în sfârșit, după aproape 75 de ani de la încheierea războiului, o instituție a statului încearcă să facă un firesc gest reparatoriu pentru recăpătarea, păstrarea și cinstirea memoriei ostaşilor români căzuți/morți pentru Țară pe Frontul de Est. Şi în plan uman, credem că acest gest are o importanţă extraordinară – foarte mulţi urmaşi află acum, după atâţia ani, că înaintaşii lor nu „au dispărut” în război, aşa cum ştiau ei din telegramele pe care le-au primit familiile la vremea respectivă, ci că aceştia au ajuns în lagăre pentru prizonieri de război pe întreg cuprinsul Rusiei şi URSS şi au mai trăit câţiva ani, sfârşind în final din cauza bolilor şi extenuării fizice. Din documentarul realizat de ambasadă în urma unor cercetări arhivistice sistematice de-a lungul ultimilor ani, urmaşii pot afla exact lagărele unde le-au ajuns bunicii, locurile de înhumare a acestora şi faptul că în memoria lor statul român le-a ridicat un monument, o cruce, ei fiind şi pomeniţi după tradiţia creştină.

Reporter: Din punctul dumneavoastră de vedere, de ce a fost nevoie să treacă atât de mult timp pentru a aduce la lumină aceste informații atât de importante pentru trecutul nostru?

Ambasador Vasile Soare:Dacă identificarea militarilor români căzuți în luptă pe Frontul de Est poate fi făcută printr-o cercetare laborioasă în instituțiile deținătoare ale arhivelor naționale de profil (Centrul de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice din Pitești și Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor), obținerea de informații despre prizonierii de război români decedați în lagăre în fosta URSS poate fi făcută exclusiv în Arhiva Militară de Stat a Federaţiei Ruse, unde sunt păstrate peste 60.000 de dosare referitoare la prizonierii de război şi internații civili străini care au sfârşit în fosta URSS.

Întârzierea cu care s-a ajuns la identificarea nominală a cca. 42.000 din cei aprox. 65.000 de militari şi internați civili români care ar fi decedat în fosta URSS se datorează, între altele, faptului că:

a) până la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, documentele arhivistice referitoare la prizonierii de război și internații/deportații civili străini deținuți de către fosta URSS erau secretizate;

b) La începutul anilor 2000 România a demarat o cercetare efectivă în problematica prizonierilor de război și deportaților civili români deținuți și/sau decedați în fosta URSS, impulsionată şi sprijinită activ de subsemnatul. Între 2002-2008, în timpul primului meu mandat în Kazahstan, efectuasem personal o primă cercetare în arhivele din această ţară, unde am descoperit date relevante despre detenţia a cca.8000 de prizonieri români în lagărele care au existat acolo în anii 40-50. La 9 septembrie 2003, la Karaganda, centrul lagărelor din Kazahstan, am ridicat şi dezvelit primul monument românesc în spaţiul fostei Uniuni Sovietice, în memoria a peste 900 de prizonieri de război români care au murit acolo.

Reporter: Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în cercetarea și în publicarea informațiilor despre destinul tragic al prizonierilor români?

Ambasador Vasile Soare: Cercetarea în arhivele ruse a început efectiv, cum spuneam, la sfârşitul anilor 2000, şi a presupus identificarea şi studierea a peste 4.600 de dosare în care sunt păstrate informații disparate (care se regăsesc în ansamblul tuturor victimelor de război străine din fosta URSS) referitoare la militarii și civilii români decedați în fosta Uniune Sovietică.

Această muncă titanică a avut ca un prim rezultat, pe care eu îl consider remarcabil, fiind o premieră pentru istoriografia românească, editarea şi publicarea în 2013 a volumului de documente de arhivă de aprox.900 de pagini „Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente. 1941-1956”, graţie eforturilor colosale ale unor diplomaţi ai ambasadei cu preocupări științifice și experiență în domeniu şi al unor cercetători din ţară sub coordonarea MAE-IDR, la apariţia căruia subsemnatul şi-a adus de asemenea contribuţia, inclusiv prin identificarea surselor de finanţare.

Publicarea recentă pe site-ul Ambasadei României la Moscova a documentarului şi a listei nominale cu primii 10.724 de prizonieri de război români decedaţi în lagărele de pe actualul teritoriul al Federaţiei Ruse vine practic ca o completare la volumul de documente de arhivă menţionat (care se adresează mai mult istoricilor şi cercetătorilor domeniului), pe care ne-am imaginat-o ca un instrument util la îndemâna publicului larg, în special a urmaşilor prizonierilor români care nu s-au mai întors Acasă.

Reporter: Cum au sprijinit autoritățile de la Moscova proiectele pe care le-ați realizat? Există o deschidere sau o reticență în legătură cu acest aspect?

Ambasador Vasile Soare: Instituțiile deținătoare de arhive din Federaţia Rusă nu au manifestat nicio reticență în a permite reprezentanților Ambasadei României accesul la fondurile documentare deschise/publice pe care le gestionează. Această atitudine se înscrie în tratamentul general de care se bucură orice cercetător străin care dorește să studieze în arhivele ruse, desigur, respectând reglementările internaționale şi locale în domeniu.

Reporter: În timpul mandatului dumneavoastră de ambasador al României în Federația Rusă ce alte proiecte ați inițiat dedicate memoriei militarilor români căzuţi pe front sau prizonierilor de război?

Ambasador Vasile Soare: În timpul mandatului meu, Ambasada României la Moscova, cu sprijinul Centralei MAE și al MApN/ONCE, a inițiat, organizat și desfășurat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 379, din 30 septembrie 2003, peste 50 de activități cu caracter comemorativ dedicate păstrării memoriei Eroilor României:

– inaugurarea primelor două cimitire româneşti din Federaţia Rusă – ale militarilor români căzuţi în timpul celui de al Doilea Război Mondial la Stalingrad-Cotul Donului-Stepa Calmâcă (la Rossoşka, Regiunea Volgograd, 25 octombrie 2015), respectiv în Caucaz (la Apşeronsk, Ţinutul Krasnodar, 26 noiembrie 2018);

– inaugurarea şi sfințirea după tradiţia noastră a 17 din cele 25 de monumente comemorative de război realizate de către statul român, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, şi ridicate în Federația Rusă în ultimii 11 ani;

– patru ceremonii de reînhumare, la Rossoşka, Regiunea Volgograd, şi una la Apşeronsk, Ţinutul Krasnodar, a rămăşiţelor pământeşti ale militarilor români exhumate din fostele cimitire de campanie românești din sudul Rusiei-Caucaz;

– ceremonii oficiale anuale – dedicate eroilor români – cu ocazia Zilei Naționale, Zilei Eroilor şi Zilei Armatei României;

– șase misiuni de căutare-identificare a locurilor de înhumare a militarilor români căzuți în luptă sau morți în prizonierat în Rusia (Kuban-Caucaz, regiunile Sverdlovsk, Tambov, Krasnodar, Rostov, Tver).