FENOMENE EXTREME în România! Hidrologii au emis COD PORTOCALIU de inundații! VEZI AICI dacă și localitatea TA se află pe LISTĂ

Publicat: 13 06. 2018, 09:38

Hidrologii au emis avertizări cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din cinci judeţe, valabile de miercuri seara până joi la ora 24.00. Sub cod galben de inundaţii au intrat deja râuri din judeţe Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj.

De codul portocaliu de inundaţii sunt vizate bazine hidrografice din judeţele Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Gorj.

”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 72 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie”, arată hidrologii, potrivit Mediafax.

Avertizările cod portocaliu sunt valabile de miercuri ora 20:00 până joi la ora 24.00.

Sub cod galben de inundaţii au intrat deja râuri din judeţe Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj, iar de miercuri de la ora 14.00 de codul galben vor fi vizate şi râuri din judeţele Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Braşov, Covasna şi Buzӑu.

Pe de altă parte, începând de marţi, de la ora 20:00, şi până miercuri, la ora 14:00, va fi în vigoare o informare meteo de vreme rea la nivelul întregii ţări. Astfel, în intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş, nordul Moldovei, local în Transilvania, Crişana şi Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni.