Iohannis, mesaj ferm pentru Dăncilă, la Cotroceni: Este o secundă înainte de ora 12 ca să mergem cu o pregătire rezonabilă pentru președinția Consiliului UE. Încă se poate (VIDEO)
Președintele Klaus Iohannis a avut un mesaj ferm pentru premierul Viorica Dăncilă, după ce George Ciamba a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Afacerilor Europene.
Șeful statului i-a spus premierului că încă mai este timp pentru ca toate lucrurile să fie puse la punct în vederea asigurării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, începând de la 1 ianuarie 2019.
”Vă doresc mult succes în acest sens. Este o secundă înainte de ora 12 ca să mergem cu o pregătire rezonabilă pentru președinția Consiliului Uniunii Europene și cred că încă se poate”, i-a spus Klaus Iohannis Vioricăi Dăncilă.
George Ciamba, noul ministru delegat pentru Afaceri Europene, a depus miercuri dimineață, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură. Ciamba a fost numit în această funcție după demisia lui Victor Negrescu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.