Iohannis: Voi discuta cu Avocatul Poporului, deși nu mi-e dor deloc să-l văd (VIDEO)
Președintele Klaus Iohannis a susținut în cadrul ședinței CSM că îi va face o vizită lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, pentru a-i spune personal că trebuie să aibă o poziție vizavi de situația creată de Guvernul Grindeanu.
Marți seară, Executivul PSD- ALDE a decis trimiterea spre vot în Parlament a unui proiect de lege privind grațierea. De asemenea, el a adoptat o ordonanță de urgență de modificare a Codurilor penale, în sensul dezincriminării unor fapte precum abuzul și neglijența în serviciu, fără a mai aștepta avizul CSM. Decizia a fost urmată de proteste de amploare în toată țara, căci OUG, publicată deja în Monitorul Oficial, poate scăpa de dosare penale și de pușcărie mai mulți politicieni.
Iohannis: Voi discuta cu Avocatul Poporului, deși nu mi-e dor deloc să-l văd
#DIRECT_ONE_whtekk#
Miercuri dimineață, CSM s-a întrunit în ședință pentru a discuta această ordonanță, dar și ce trebuie făcut pe viitor, iar președintele Iohannis s-a pvenit și el pentru a-și arăta sprijinul față de magistrați. În cadrul discuției, acesta a anunțat că va discuta cu Avocatul Poporului pentru a-i transmite că trebuie să aibă o reacție pe acest subiect.
De precizat este că lui Victor Ciorbea i s-a cerut demisia în repetate rânduri după ce a atacat la Curtea Constituțională legea 90/2001, care interzice condamnaților penali să ocupe funcții în Guvern. Este exact legea care l-a împiedicat pe Liviu Dragnea să devină premier, așa cum și-a dorit.