Ion Cristoiu, despre interceptări: "Ordonanța de urgență dă dreptul SRI la o mică bucățică de cercetare penală! Dacă OU reînvie fosta Securitate, atunci principalul vinovat e Klaus Iohannis"

Publicat: 17 03. 2016, 08:43
foto: B1 TV

Ion Cristoiu vorbește în postarea zilnică de pe blogul personal despre furtuna mediatică din jurul deciziei CCR cu privire la interceptări, dar și despre atacul lansat împotriva ministrului Justiției, în ciuda faptului că acesta nu o consideră vinovată de situația creată.

În gândul de joi, 17 martie 2016, jurnalistul vorbește despre posibila reînviere a Securității, prin intermediul SRI, și redă prevederile pentru care Guvernul a fost acuzat de a fi reînviat fosta Securitate, metode speciale de supraveghere sau cercetare, alineatele care se referă la Organele de urmărire penală, dar și care sunt activitățile de cercetare penală din categoria actelor de urmărire penală, cu scopul de a crea un tablou complet al implicațiilor deciziei CCR cu privire la SRI.

Cristoiu scrie că "cei care au aprobat OU – membrii CSAT în frunte cu președintele, membrii Guvernului, în frunte cu premierul, au ținut cont de punctul de vedere al SRI, iar supravegherea tehnică în cazurile de spionaj și terorism trebuie făcută de SRI", pentru că:

1) "România se confruntă cu pericolul spionajului străin și al terorismului.
2) Spionii și teroriștii sunt pregătiți profesional să nu fie supravegheați tehnic. Numai SRI, care dispune de tehnică și de specialiști în domeniul contrainformativ, e în stare să-i documenteze în vederea unui proces.
3) În dosarele de Siguranță națională și Terorism, probele provin într-o proporție covîrșitoare din supraveghere tehnică. În acest domeniu nu prea există denunțuri, ca la DNA".

Jurnalistul încheie prin a le cere părerea cititorilor în ceea ce privește posibilitatea ca CCR să declare drept neconstituționale și prevederilor care dau dreptul SRI la o mică bucățică de cercetare penală, anume cazurile de spionaj, de trădare sau terorism.