Ion Răducanu (UNPR), despre cazul Bodnariu: Relațiile diplomatice sunt excelențe, dar orice imixtiune nu face decât rău (VIDEO)
Deputatul UNPR Ion Răducanu a susținut în cadrul emisiunii Talk B1, moderată de Mihai Duță pe B1 TV, că a vorbit cu Ministrul de Externe despre cazul familiei Bodnariu, iar acesta i-a spus că statul român face tot posibilul pentru ca acest caz să fie rezolvat.
”M-am dus special să vorbesc. Eu nu am fost de acord ca o comisie să meargă să discute pentru că avem un mininistru de Externe, un premier, un președinte. Este și problema că la primă fază copiii erau înregistrați ca norvegieni.
Ministrul de Externe mi-a spus că face tot ce îi stă în putință și tot ce e prevăzut în acordurile internaționale. Relațiile diplomatice sunt excelențe, dar orice imixtiune nu face decât rău. A mai fost un caz asemănător în care președintele Cehiei s-a dus personal și a ieșit și mai rău. E un conflict în sensul că ea e norvegiană și el român, dar norvegienii au Constituție de 20 de ani și au legi clare”, a afirmat Răducanu.
#DIRECT_ONE_nxx85b#
Copiii cuplului Marius și Ruth Bodnariu au fost luaţi de la părinţi de serviciul de protecţie a copilului din Norvegia – Barnevernet, în noiembrie. Părinții sunt suspectați că le aplicau corecții fizice copiilor și îi îndoctrinau religios. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.
Cazul este amplu dezbătut, iar unii români chiar au ieșit în stradă și au acuzat autoritățile norvegiene de comiterea unui abuz.
Luna aceasta, o delegație parlamentară s-a deplsata în Norvegia pentru a discut cu autoritățile. Parlamentarii români au cerut norvegienilor să reanalizeze cazul, deoarece sunt suspiciuni de vicii de procedură.