Ionel Scrioșteanu (MT): Ucraina a promis că va stopa orice dragaj pe Chilia și Bâstroe. Așteptăm avizul Ministerului apărării ucrainean cu privire la condițiile în care se poate intra pentru măsurători (VIDEO)

Ionel Scrioșteanu (MT): Ucraina a promis că va stopa orice dragaj pe Chilia și Bâstroe. Așteptăm avizul Ministerului apărării ucrainean cu privire la condițiile în care se poate intra pentru măsurători (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

Ucraina a promis că va stopa orice formă de dragaj pe Chilia și Bâstroe, a declarat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Aneta Sângeorzan.

Ionel Scrioșteanu (MT), pe B1 TV, despre situația de pe Bâstroe și discuțiile cu Ucraina

Declarațiile oficialului au venit în contextul întâlnirii trilaterale de marți din Portul Ismail, Ucraina.

„A fost acea întâlnire trilaterală – România, Ucraina, Comisia Europeană. Suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește rezolvarea acestei probleme. În acest sens, Ucraina a promis, într-adevăr, că va stopa orice formă de dragaj pe Chilia și pe Bâstroe”, a declarat Ionel Scrioșteanu.

„Un alt element foarte important al discuției l-a constituit faptul că abordarea – și a noastră, și a Ucrainei, și a Comisiei Europene – va fi, în următoarea perioadă, în sensul de consolidare a canalului Sulina prin proiecte suplimentare, care să ducă la sporirea capacității acestui canal în așa fel încât să poată să asigure întreg fluxul de trafic generat de porturile Dunărea Maritimă, fie că sunt românești, ucrainene sau ale Republicii Moldova”, a precizat secretarul de stat.

„Ucraina, în continuare, susține că acele lucrări de dragare au fost operaționale și de întreținere. Vom vedea, în urma măsurătorilor, dacă se confirmă. Într-adevăr, s-a convenit să se păstreze calendarul, cu următoarea specificare, că așteptăm avizul Ministerului apărării din Ucraina cu privire la condițiile în care se poate intra pe acea zonă să se facă măsurători, dat fiind că este o zonă cu risc destul de crescut, pentru că au fost ceva incidente pe canalul Bâstroe, în special cu ceva mine care au afectat câteva nave civile”, a mai spus Ionel Scrioșteanu.

,

Urmăriți B1TV.ro și pe
`