ÎPS Teodosie, acuzat că a încălcat regulile controlului judiciar. Procurorii DNA cer pentru el arest la domiciliu

ÎPS Teodosie, acuzat că a încălcat regulile controlului judiciar. Procurorii DNA cer pentru el arest la domiciliu

Procurorii DNA îl acuză pe ÎPS Teodosie că a încălcat regulile controlului judiciar. Din acest motiv, ei au solicitat Curții de Apel Constanța să înlocuiască această măsură preventivă cu una mai aspră: arestul la domiciliu.

ÎPS Teodosie este acuzat de fraudă cu fonduri europeneîn formă continuată, infracţiune care i-ar putea aduce până la 7 ani de închisoare.

El a luat legătura cu unul dintre inculpații din dosar, deși nu avea voie.Mai mult, deși este acuzat de fraudă cu fonduri europene, el ar fi încercat să obțină alți bani europeni.

”În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menționează că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activități de accesare a fondurilor europene, deși acest lucru i-a fost interzis în mod expres și neechivoc prin obligațiile stabilite în cadrul controlului judiciar.

În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ștefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în același dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului și pe numitul Petrescu Teodosie, precum și să semneze și să depună documentația pentru obținerea adeverinței de suprafață de la Primăria Ovidiu, cu suprafața de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverința era necesară a fi folosită în relația cu APIA (Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanța Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha.

Prin emiterea împuternicirii ca ȘTEFAN AURELIAN să acceseze fonduri europene, inculpatul PETRESCU TEODOSIE a încălcat simultan cele două obligații care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar, și anume:
– să nu desfășoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși,
– să nu se apropie de ceilalți inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia”
, se arată într-un comunicat DNA.

În 3 februarie, procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

De asemenea, au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, alți cinci mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea aceluiași tip de infracţiuni, în aceeași cauză.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:23 - Mai multe organizaţii neguvernamentale solicită demisia preşedintelui AEP
13:15 - Serviciile secrete ale Ungariei ar fi spionat oficiali UE. Acuzațiile formulate și legătura cu ginerele lui Viktor Orban
12:57 - Sicriele, mai scumpe în Rusia. A crescut prețul cu 74% de la începutul războiului din Ucraina
12:53 - Apelul rusului Garry Kasparov către „curajosul popor român”: „Nu aș vrea să suferiți și să aveți aceeași soartă ca țara mea. Vă îndemn să o susțineți pe Lasconi și să-l respingeți pe Georgescu” (VIDEO)
12:32 - Răzvan Munteanu: New Age, o ideologie ce nu este recunoscută de către biserica creștină / E un cocktail mult mai larg, dar principala noastră problemă ca societate este lipsa de gândire critică (VIDEO)
12:21 - Prognoza meteo pentru patru săptămâni. Cum va fi vremea la începutul anului nou
12:14 - Peste 20.000 de deţinuţi vor vota duminică, în turul doi al prezidențialelor
12:02 - Burduja: Într-un sector energetic în care proiectele durează 3-5 ani de zile, vorbim de miliarde de euro, ai nevoie de predictibilitate, stabilitate și încredere în stat. Lucrul acesta, cu Georgescu la Cotroceni, nu se va mai întâmpla (VIDEO)
11:53 - Prețuri mari în târgurile de Crăciun din România. Cât costă langoșul Dubai, șoriciul sau jumările
11:39 - Sebastian Burduja: UE nu este o temniță, după cum o caracterizează Georgescu, ci o mare șansă la dezvoltare / Investiții de miliarde depind de ziua de duminică. Pentru sectorul energetic este o miză de totul sau nimic (VIDEO)