Irina Jianu, condamnată în dosarul "Trofeul Calității", a fost ridicată din locuinţa sa. Alți doi condamnați, dați în urmărire națională

Publicat: 21 06. 2012, 12:07
Foto: puterea.ro

Irina Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnată în dosarul „Trofeul Calității”, a fost ridicată de polițiști în această dimineaţă din locuinţa sa.

Irina Jianu a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, în acelaşi dosar în care a fost condamnat şi Adrian Năstase.

Soţii Ioana şi Bogdan Popovici, care au primit cinci, respectiv șase ani de închisoare cu executare în același dosar, s-au predat miercuri seară.

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, și Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, de asemenea condamnați, sunt dați în urmărire națională.