ISU cere peste 29.000 de lei pentru intervenția din seara tragediei din Colectiv: Instituția s-a constituit parte civilă în procesul căpitanilor care au controlat clubul
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București – Ilfov se constituie parte civilă în procesul în care sunt judecați cei doi căpitani, Antonina Radu şi Petrică George Matei.
Aceștia sunt acuzați că au făcut controale fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor. Cei doi au fost trimiși în judecată de DNA.
Astfel, ISU solicită peste 29.000 de lei pentru intervenția în urma incendiului din 30 octombrie, scrie Mediafax.
”Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii cpt. Radu Antonina şi cpt. Matei George Petrică, la momentele controalelor efectuate la Clubul Colectiv aparţinând SC Colectiv Club SRL, dar şi prin efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu în timpul programului de lucru, cei doi au creat premisele, în condiţiile permiterii funcţionării societăţii în lipsa autorizaţiei pentru securitate la incendiu, producerii dezastrului din 30.10.2015, consecinţa fiind prejudicierea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov cu suma de 29.680 lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului de la data menţionată, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie”, se menţionează în rechizitoriu.
Tot parte civilă s-au constituit și părinții unei dintre victimele incendiului, decedată pe 1 noiembrie, „apreciindu-se că una din urmările imediate produse prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu a fost lezarea dreptului la viaţă, fără a se menţiona cuantumul acestor pretenţii civile”.