Iulian Surugiu, despre decesul lui Gheorghe Ionescu: Este o zi tristă pentru toți agenții din poliție. Dacă avea posibilitatea, trebuia să folosească pistolul din dotare pentru a-și salva viața (VIDEO)
Liderul sindicaliştilor din Poliţia Română, Iulian Surugiu, a declarat vineri că este o zi tristă pentru toți agenții din poliție și o zi grea pentru MAI, pentru că au pierdut un coleg, pe Gheorghe Ionescu.
MAI l-a înaintat în gradul de subinspector de poliţie post-mortem, pe agentul şef principal Gheorghe Ionescu, pentru fapte de eroism şi sacrificarea vieţii în misiune. (Detalii AICI)
„Este o zi tristă pentru toți agenții din poliție, o zi grea pentru MAI. Aseară discutam cu fratele lui, urma să-i facem pașaport să se ducă în Israel. Speram ca de acolo să se întoarcă foarte bine. E foarte greu pentru familie și pentru noi toți. Am fost în legătură permanetă cu familia de când a fost internat”, a spus Surugiu.
Acesta a mai precizat că soția lui Gheorghe Ionescu va primi o despăgubire de 20 de mii de euro și va fi angajată în cadrul Poliţiei Române.
Surugiu a mai spus că, din septembrie, se vor face schimbări la statutul funcționarilor de poliție.
„Cetățenii români trebuie să înțelegă că atunci când un polițist face semn să oprească regulamentar, și nu oprește, atunci ai o problemă. Polițistul, dacă avea posibilitatea, trebuia și putea să folosească pistolul din dotare pentru a-și salva viața. El a avut lovituri multiple, a suferit multe intervenții chirurgicale, dar organismul, din păcate a cedat”, a mai spus Surgiu.
Ionescu a ajuns pe 2 august la Spitalul Floreasca după ce afaceristul turc Abdulah Atas l-a izbit în plin cu maşina după care a fugit de la locul accidentului.
Incidentul s-a întâmplat în timpul unei razii, în Sectorul 1 al Capitalei.
Accidentul s-a produs pe 2 august în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde poliţistul era împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.
Poliţistul i-a făcut semn şoferului să oprească, acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la rutieră, a accelerat, l-a lovit, acesta a rămas pe capotă aproximativ 400 de metri, apoi a căzut pe carosabil.
După accident, bărbatul a fugit şi a intrat cu maşina într-un parapet. (Detalii AICI)