Jaf uriaș în capitală. Seif cu 300.000 de euro, furat din sectorul 1 / Ce descoperiri au făcut polițiștii

Jaf uriaș în capitală. Seif cu 300.000 de euro, furat din sectorul 1 / Ce descoperiri au făcut polițiștii
Foto: Poliția Română / Facebook

Un seif care conținea aproximativ 300.000 de euro a fost furat luna trecută dintr-o locuință din sectorul 1, iar în cursul zilei de marți Poliția Capitalei a efectuat mai multe percheziții, relatează Hotnews.

Jaful a fost comis pe 18 iunie, iar în această dimineață poliţişti de la Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului Judecătoriei sectorului 1, au percheziționat 10 locuințe din București, precum și din județul Ialomița, într-un dosar de furt calificat.

Ce au descoperit polițiștii după jaful din sectorul 1

În urma perchezițiilor efectuate în dimineața de marți, polițiștii au ridicat mai multe probe, inclusiv sume mari de bani care nu au putut fi justificate, precum și două autoturisme.

Din primele cercetări polițiștii de la serviciul de investigații criminale au concluzionat că jaful a fost produs de trei bărbați cu vârste cuprinse între 44 și 53 de ani, care au fost duși la audieri, notează antena3.ro.

Conform aceleiași surse, se pare că cei trei bărbați nu sunt la prima abatere de acest gen, fiind și în trecut implicați în acte de tâlhărie. În plus, unul dintre aceștia a fost recent eliberat din închisoare, acolo și-a ispășit o pedeapsă pentru tentativă de omor.

Urmăriți B1TV.ro și pe