Jurnalistul Mircea Marian, agresat pe stradă de un bărbat care l-a avertizat să aibă grijă ce vorbește la televizor

Publicat: 17 05. 2013, 15:05

Jurnalistul EVZ Mircea Marian a fost agresat, joi, pe o stradă din București de către un bărbat care l-a avertizat să aibă grijă ce spune la televizor.

Insultele şi ameninţările au continuat şi în faţa echipajului de poliţie sosit la faţa incidentului, în zona Pieții Unirii, la poalele dealului Patriarhiei Române.

„Mergeam pe jos. A început să mă înjure și mi-a spus că o să mă bată dacă nu am grijă ce spun la televizor. Mă făcea tot timpul jidan, stătea așa la 3 cm de mine. Când am sunat la 112 a început să spună că eu l-am agresat”, a declarat jurnalistul, pentru B1 TV.

În tot acest timp, polițiștii asistau pasivi la incident, potrivit acestuia. În cursul serii, jurnalistul a depus și o plângere la Secția 14 Poliție, pe raza căreia își are domiciliul, scrie EVZ.

Ulterior, el l-a identificat şi pe agresor ca fiind Mihai Voicu. Are certificat de luptător la revoluție, s-a născut în 1952, la Buzău.

ActiveWatch a reacționat la cele întâmplate, reprezentanții instituției afirmând că agresarea jurnaliștilor este un atac la adresa libertății de exprimare.

În raportul FreeEx privind libertatea presei în România anului 2012 am atras atenția asupra unei probleme noi: politizarea cronică a pieței de media a generat situații în care unii jurnaliști au fost supuși atacurilor (intimidări, insulte și amenințări) venite tocmai din partea unor colegi de breaslă. În concluzie, toate aceste atitudini iresponsabile au efecte și în afara cadrului dezbaterii publice și să fac din jurnaliști ținte ale unor acțiuni de intimidare care pot deveni extrem de periculoase”, a declarat Răzvan Martin, coordonator al programului FreeEx al ActiveWatch.

Multe alte instituții, printre care Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Politici Europene, Expert Forum, Fundația Freedom House Romania, Grupul pentru Dialog Social și Societatea Timișoara, și-au exprimat solidaritatea pentru jurnalistul Mircea Marian.

Considerăm că acest grav incident este şi consecinţa unor campanii media ce amintesc de propaganda comunistă din anii ’40-’50, campanii de intimidare a anumitor publicişti „vinovaţi” de “delict de opinie” şi a unor magistraţi care sunt implicaţi în combaterea corupţiei. Aspecte ale acestor campanii de intimidare au fost relevate parţial în ceea ce-i priveşte pe magistraţi şi de ultimul raport MCV al Comisiei Europene şi consemnate în mai multe articole din presa occidentală.

 
Asemenea acţiuni de propagandă şi demersuri agresive vizează de fapt intimidarea magistraţilor şi restrângerea dreptului la opinie, aducând atingere statului de drept şi libertăţii de exprimare„, arată cei de la Freedom House Romania.


Jurnalistul Mircea Marian, agresat pe stradă

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: