Klaus Iohannis: Aștept ca premierul să mă consulte dacă are nevoie de un sfat bun
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că așteaptă ca premierul Mihai Tudose să-l consulte în cazul miniștrilor cu probleme în justiție.
Întrebat dacă a vorbit cu premierul despre situația miniștrilor Viorel Ilie, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, Iohannis a spus că așteaptă ca acesta să-l consulte dacă are nevoie de un sfat.
"În situația celor două doamne, doamna vicepremier și doamna ministru, deocamdată acțiunile se desfășoară în altă parte. Nu am niciun temei pentru suspendarea acestor doamne ministru și explicația este foarte simplă: în cazul doamnei Shhaideh, acuzațiile se referă la cariera domniei sale de secretar de stat și acestea nu vin la mine iar în cazul doamnei ministru Plumb este nevoie prima dată să se ceară urmărirea penală de către Parlament, după care se poate discuta alt curs al acțiunii, dar până atunci nu", a declarat Iohannis.
Anterior șeful statului declarase că Sevil Shhaideh și Rovana Plumb ar trebui să demisioneze din Guvern în contextul în care sunt anchetate pentru fapte de corupție în dosarul ”Belina” și că este greșit ca politicienii să facă scut în jurul persoanelor acuzate penal.