Klaus Iohannis: La mulți ani Franței și cetățenilor francezi cu ocazia Zilei Naționale
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Franței, pe pagina personală de Facebook.
Șeful statului a precizat în mesaj că România și Franța are o lungă și bogată tradiție de parteneriat și prietenie.
„România și Franța sunt profund legate prin istorie, limbă și cultură, prin numeroase experiențe comune și printr-o afinitate specială construită în decursul istoriei, inclusiv recente. Avem o lungă și bogată tradiție de parteneriat și prietenie. Acest lucru mă îndreptățește să cred că avem în față un drum lung, un viitor în care vom fi împreună, vom împărtăși experiențe și vom face față provocărilor. La mulți ani Franței și cetățenilor francezi cu ocazia Zilei Naționale”, a scris Iohannis pe site-ul de socializare.
Ziua Naţională a Franţei, instaurată în anul 1880, celebrează cele două evenimente care au marcat istoria modernă a Franţei, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei. Prin semnificaţiile sale şi în onoarea Republicii Franceze, ziua de 14 iulie este cunoscută şi sărbătorită şi în alte ţări din Europa sau din lume.
Anul acesta, la Paris, are loc pentru a 135-a oară tradiţionala defililare militară, ca simbol al unităţii naţionale fondată pe valorile republicane şi ca omagiu adus soldaţilor de ieri şi de astăzi.
Militari români vor participa și ei la parada organizată la Paris, de Ziua Naţională a Franţei. (Detalii AICI)
Detaşamentul armatei române este format din militari ai Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul şi din studenţi de la Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă şi Academia Navală Mircea cel Bătrân.
Militarii români au făcut deja două antrenamente pe bulevardul Champs-Elysées din Paris, alături de ceilalţi participanţi la paradă.
România a participat pentru prima dată cu trupe în cadrul paradei tradiţionale de la Paris în anul 2007.