Klaus Iohannis merge la Bruxelles. Președintele va lua parte la reuniunea Consiliului European
Șeful statului, Klaus Iohannis, merge sâmbătă la reuniunea specială a Consiliului European de la Bruxelles.
Întâlnirea are loc ca urmare a deciziei Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană, potrivit informațiilor oferite de Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al președintelui, potrivit Agerpres.
"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, se va afla la Bruxelles, unde va participa la reuniunea specială a Consiliului European în format UE 27. Această reuniune este prilejuită de faptul că Marea Britanie a notificat în legătură cu dorinţa de a părăsi Uniunea Europeană, conform articolului 50 al Tratatului UE", a precizat Mădălina Dobrovolschi, potrivit Agerpres.
Președintele Klaus Iohannis are obiectivul în cadrul acestei reuniuni să apere drepturile și libertățile cetățenilor români care locuiesc în Regat.
"Pentru România, obiectivul principal în negocieri este protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor români din Marea Britanie după Brexit", a spus Dobrovolschi.