Legea împotriva persoanelor care abuzează sexual minori, adoptată tacit. Pedofilii, castrați chimic și urmăriți prin satelit

Publicat: 30 11. 2011, 08:39
Foto: evz.ro

Pedofilii care recidivează vor fi castraţi chimic, iar cei care se afllă la prima condamnare vor fi urmăriţi prin satelit. Senatorii au adoptat tacit legea împotriva persoanelor care abuzează sexual minori.

Proiectul a fost propus în iunie 2011 de senatorul PDL Iulian Urban, inspirat de legislaţia din Cehia sau Polonia. Demnitarul a propus iniţial pedeapsa cu moartea pentru violatorii de copi, măsură care nu putea fi pusă în aplicare pentru că este împotriva Constituţiei.

Potrivit variantei votate de senatori, pedofilii pot sta până la 10 ani după gratii, în funcţie de vârsta victimei. Pentru ca proiectul să devină lege, mai este nevoie şi de votul final al deputaţilor.