Lista celor 234 de localități în care incidența e de cel puțin 3 la mie (DOCUMENT)
În 234 de localități din România incidența cumulată la 14 zile este mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori, conform listei transmise marți de autorități. Luni erau în această situație doar 220 de localități.
Lista poate fi consultată integral AICI
Incidențe de cel puțin 3 la mie în 234 de localități din țară
Autoritățile au raportat aproape 6.800 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2 la bilanțul de marți. În unitățile sanitare de profil sunt internați 8.334 de pacienți cu COVID-19, dintre care 990 sunt la Terapie Intensivă. Din totalul pacienților internați, 229 sunt minori, 209 fiind internați în secții și 20 la ATI.
Marți după-amiază, la nivel național erau libere doar 16 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București erau 6 paturi libere.
Prim-ministrul Florin Cîțu a pledat pentru creșterea ritmului de vaccinare și a explicat un eventual lockdown nu ajută la nimic și nu face decât să întârzie lucrurile.
„Vreau să văd o creştere a vaccinării, pentru că e singura soluţie prin care să putem să depăşim pandemia. Lockdown-ul nu a ajutat deloc la nimic, doar întârzie lucrurile. Ca să scăpăm de pandemie trebuie să ne vaccinăm, e singura soluţie”, a declarat, marți, premierul.